Cum voi continua
O atenţie specială va fi acordată liceelor, şcolilor şi grădiniţelor din sectorul 4. Avem în cadrul Planului Urbanistic integrat un plan de acţiuni destinate exclusiv unităţilor de învăţământ, plan ce va fi pus în practică în vara lui 2008. Deja am intrat într-o etapă de colaborare directă cu directorii şi profesorii din unităţile de învăţământ, trecând dincolo de simpla consultare şi informare reciprocă. Problemele şi propunerile au fost sistematizate şi, pentru toate unităţile de învăţământ, s-au întocmit fişe proprii cu necesarul de reparaţii şi de investiţii. În vacanţa de vară din 2008 vor începe lucrările la liceele, şcolile şi grădiniţele din sectorul 4, în aceeaşi manieră temeinică, serioasă şi competenă ce caracterizează Planul Urbanistic Integrat. Până în 2009 vor fi rezolvate toate problemele de modernizare şi reabilitare a clădirilor, de utilare a laboratoarelor şi dotare cu echipamente IT a tuturor unităţilor şcolare din sectorul 4.
Acestea sunt doar o parte din motivele pentru care Planul Urbanistic Integrat trebuie să fie continuat şi după anul 2008. Am vrut mai întâi să ne asigurăm că fiecare dintre cele 30 de zone au rezolvată problema străzilor, a utilităţilor, a locurilor de parcare, a locurilor de joacă şi a spaţiilor de recreere. Dar nu vreau să mă opresc aici. Acum urmează liceele, şcolile şi grădiniţele, zonele cu relevanţă culturală, centrele de asistenţă socială şi pieţele. Acestea trebuie gestionate nu doar la nivelul sectorului, ci şi la nivelul fiecărei zone. Sunt cartiere în care numărul de grădiniţe este prea mic, în care spaţiile comerciale din pieţe sunt insuficiente sau zone în care centrele de asistenţă socială nu fac faţă solicitărilor.
Din 2008, Planul Urbanistic Integrat va fi gândit pe palierele educaţie, cultură, asistenţă socială şi comerţ. În maxim doi ani, fiecare din cele 30 de zone va fi înzestrată cu tot ceea ce le trebuie locuitorilor unui oraş modern: infrastructură bună, spaţii de joacă, zone de odihnă şi recreere, instituţii de învăţământ şcolar şi preşcolar suficiente, centre culturale şi pieţe bine amenajate şi întreţinute. În maxim doi ani, munca noastră şi încrederea dumneavoastră vor fi pe deplin răsplătite: vom locui în cel mai bine administrat sector din Bucureşti.
|