Planul Urbanistic Integrat

Planul Urbanistic Integrat este un concept modern, complex şi superior de abordare a problemelor de infrastructură şi urbanism. Pentru a aprecia complexitatea lui, vă informez că proiectele şi studiile de fezabilitate reprezintă un număr de peste 1350 de lucrări. Vă spun din proprie experienţă că este nevoie de o muncă titanică, de multă concentrare şi perseverenţă pentru a putea gestiona şi asambla cele 1350 de proiecte! Pentru mine este foarte clar locul fiecărui proiect în parte, modul în care se asamblează între ele, pentru ca în final să realizez un concept unitar, respectiv, un Plan Urbanistic Integrat.

Realizarea acestui proiect, Planul Urbanistic Integrat, a presupus multe ore de muncă de birou, de cele mai multe ori între 10 şi 12 ore pe zi. Cu toate că acest concept a presupus un efort deosebit şi a durat peste un an şi jumătate, sunt fericit pentru că am reuşit să susţin acest proiect până în faza de implementare, respectiv realizarea propriu-zisă. Cu alte cuvinte, acest CONCEPT, pe care l-am lansat în 2006, a trecut prin mai multe etape intermediare pentru a atinge performanţa de REALIZARE unitară a proiectului şi a ajuns acum, în anul 2008, la ultima şi cea mai importantă fază, IMPLEMENTAREA lui în sector.

Roadele acestui efort îndelungat se vor vedea în curând!

Noutaţi

 
Prima pagina Intrebari frecvente Cum voi continua Galerii foto